Convenția privind protecţia patrimoniului mondial, cultural şi natural adoptată de UNESCO în 1972 și acceptată de România prin Decretul nr. 187/1990, stabilește că anumite bunuri din patrimoniul cultural prezintă o importanţă excepţională care necesită protejarea lor ca parte din patrimoniul mondial al întregii omeniri. Lista Patrimoniului Mondial, constituită odată cu adoptarea Convenției, conține astăzi un număr de 1092 de poziții dintre care 845 culturale, 209 naturale și 38 mixte, înscrise prin decizie a Comitetului Patrimoniului Mondial.
Lista Patrimoniului mondial a fost deschisă pentru România cu înscrierea Deltei Dunării (1991) ca sit natural și a fost continuată apoi cu înscrierea de situri culturale: Sate cu biserici fortificate din Transilvania (1993, 1999), Biserici din Moldova (1993, 2010), Mânăstirea Hurezi (1993), Cetățile Dacice din Munții Orăștiei (1999), Centrul Istoric Sighișoara (1999), Biserici de lemn din Maramureș (1999).
România este de asemenea parte a sitului transfrontalier Păduri seculare și virgine de fag din Carpați și din alte regiuni ale Europei (2017).
Aceste monumente sunt protejate în România atât pe baza Legii 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice cât și conform Legii 564/2001 pentru aprobarea OG 47/2000 privind stabilirea unor măsuri de protecție a monumentelor istorice care fac parte din Lista patrimoniului mondial. Prin acestea se stabilesc responsabilități atât pentru proprietari – cu rol de gestiune curentă, întreținere și restaurare și pentru autorități locale – cu rol de avizare, cofinanțare și de coordonare a Comitetelor de Organizare UNESCO, cât și pentru autorități centrale: Ministerul Culturii (direct sau prin Comisia Națională a Monumentelor Istorice) – cu rol de avizare, coordonare, elaborare de metodologii, cofinanțare de lucrări de restaurare, relația cu UNESCO; Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice – elaborarea documentațiilor de urbanism și elaborare de metodologii; Ministerul Administrației și Internelor - paza monumentelor înscrise în Lista Patrimoniului Mondial. De asemenea, Institutul Național al Patrimoniului are atribuții în monitorizarea monumentelor înscrise în Lista Patrimoniului Mondial, coordonarea științifică în cadrul Comitetelor de Organizare UNESCO și în elaborarea de dosare pentru noi propuneri în Lista Patrimoniului Mondial.
Pentru a putea propune situri pentru înscriere în Lista Patrimoniului Mondial toate cele 167 state semnatare ale Convenției s-au angajat să pregătească liste indicative cu acele situri considerate ca având valoare universală excepțională, conform celor zece criterii stabilite prin Convenție. Listele indicative sunt revizuite o dată la 10 ani și sunt transmise către Centrul Patrimoniului Mondial UNESCO fiind accesibile pe site-ul acestuia pentru a permite tuturor statelor o definire și o armonizare a acestora pe baza strategiei UNESCO pentru o Listă a Patrimoniului Mondial reprezentativă, echilibrată și credibilă.
Lista Indicativă a României a fost revizuită în 2017 și va fi publicată în noul său format pe website-ul Centrului Patrimoniului Mondial UNESCO.
